![[„O ERĂ NOUĂ ?“]](http://47.img.v4.skyrock.net/475/cezygirl/pics/1006625686_small.jpg)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Mihai Eminescu [Mihai_Eminescu]
2005-10-15 | | Înscris în bibliotecă de Constantin Enianu
A aştepta să culegi altceva dintr-un pămînt decît ceea ce a fost semănat în el ar fi o copilărie. Ni se vorbeşte de o eră nouă, ni se vorbeşte mai cu samă de o epocă a neatîrnării depline ca rezultat al politicei exterioare, de dispariţiunea vechilor deosebiri de clasă, de dezrobirea ţăranului ş. a. ca rezultat al politicei dinlăuntru, şi aceste mari schimbări se susţine că s-ar fi făcut în adevăr, că s-ar fi împlîntat oarecum aceste rădăcini în pămîntul dreptului public român, că trăim într-o eră liberală. Noi aflăm din contra că, orice săpătură am face, dăm de aceleaşi rădăcini vechi cari formau corupţiunea în trecut şi că, asemenea cuvintelor din dicţionarul nostru modern, multe nume s-au schimbat, esenţa însă a rămas aceeaşi.
Se ştie de ex. că în trecut, deci în veacul al optsprezecelea şi într-o parte a veacului al şaptesprezecelea, arareori înainte, domnia, adică stăpînirea Ţării Româneşti, se cumpăra prin peşcheşuri plătite turcilor sau prin augmentarea tributului. Astăzi stăpînirea constituţională nu mai e în chestie, dar cea reală este reprezintată prin ministeriu. Astăzi nu se mai dau peşchşuri se va zice; nu mai plătim tribut. Ce puţin cunoscător de esenţa lucrurilor ar fi cel ce ar susţine-o asta ! Dar ce era peşcheşul pe lîngă răscumpărare, dar ce era tributul pe lîngă enorma anuitate plătită pentru concesia Stroussberg ? Tributul se plăteşte şi azi; el e cu mult mai oneros decît în trecut, numai se plăteşte unei puteri mult mai mari decum era turcul.
Cît despre starea dinlăuntru, toată lumea ştie că organizarea actuală a muncii agricole e o formă mult mai oneroasă şi mai vexatoare a clăcii vechi, mai ales în Moldova, dar şi în mare parte a Ţării Romîneşti. Cu toată egalitatea, biciul subprefectului joacă şi azi pe spetele ţăranului ca-n vremea Regulamentului.
Astfel, oricari ar fi formele în cari se îmbracă viaţa publică şi orice numiri s-ar da acelor forme, substratul lor organic este acelaşi ca şi în trecut. A-l boteza din nou pe om nu va să zică a-l schimba; a pune numele de regim democratic unei oligarhii vechi nu va să zică a schimba starea de lucruri. Singura schimbare, nu de esenţă, o aflăm numai în înmulţirea oligarhiilor şi in înrăutăţirea lor. Deja Regulamentul Organic a făcut din ciocoii vechilor boieri o pătură nouă de oligarhi, Constituţia a făcut din progenitura foarte numeroasă a acestora o pătură oligarhică şi mai mare. Pentru aceşti oameni există statul român. Ei îl stăpînesc şi-l esploatează; despre o ridicare a stării de cultură a poporului, despre îmbunătăţirea existenţei lui morale ori materiale nu e nici vorba. Casa ţăranului e durată astăzi ca acum 500 de ani, plugul lui e acelaşi ca sub Mircea Vodă, pe cînd plugăria era o ocupaţie secundară şi păstoria cea dentîi. Iar deosebirile, cîte sînt, sînt toate în rău. Pe lîngă sărăcie se adaogă o degenerare din ce în ce mai simţită a rasei şi mînă-n mînă cu aceasta merge creşterea imoralităţii şi scăderea naşterilor.
Revoluţia socială inaugurată la 1848 s-a petrecut înlăuntrul şi în folosul claselor dirigente ale societăţii noastre americane. Nu emanciparea poporului se cerea de către patrioţi, ci egalitatea lui Carada şi Cariagdi cu boierii mari ai ţării; nu condiţii de înaintare a poporului a voit cineva, ci dreptul cenuşerului de visterie de-a ajunge ministru. La o rganizare sănătoasă a naţiei n-a gîndit nimenea şi, cînd vedem cu ce elemente avem a face, putem zice că nici nu se va gîndi nimenea.
16 aprilie 1881
(Chişinău, Cartea moldovenească, 1990)
de Mihai Eminescu [Mihai_Eminescu]
2005-10-15 | | Înscris în bibliotecă de Constantin Enianu
A aştepta să culegi altceva dintr-un pămînt decît ceea ce a fost semănat în el ar fi o copilărie. Ni se vorbeşte de o eră nouă, ni se vorbeşte mai cu samă de o epocă a neatîrnării depline ca rezultat al politicei exterioare, de dispariţiunea vechilor deosebiri de clasă, de dezrobirea ţăranului ş. a. ca rezultat al politicei dinlăuntru, şi aceste mari schimbări se susţine că s-ar fi făcut în adevăr, că s-ar fi împlîntat oarecum aceste rădăcini în pămîntul dreptului public român, că trăim într-o eră liberală. Noi aflăm din contra că, orice săpătură am face, dăm de aceleaşi rădăcini vechi cari formau corupţiunea în trecut şi că, asemenea cuvintelor din dicţionarul nostru modern, multe nume s-au schimbat, esenţa însă a rămas aceeaşi.
Se ştie de ex. că în trecut, deci în veacul al optsprezecelea şi într-o parte a veacului al şaptesprezecelea, arareori înainte, domnia, adică stăpînirea Ţării Româneşti, se cumpăra prin peşcheşuri plătite turcilor sau prin augmentarea tributului. Astăzi stăpînirea constituţională nu mai e în chestie, dar cea reală este reprezintată prin ministeriu. Astăzi nu se mai dau peşchşuri se va zice; nu mai plătim tribut. Ce puţin cunoscător de esenţa lucrurilor ar fi cel ce ar susţine-o asta ! Dar ce era peşcheşul pe lîngă răscumpărare, dar ce era tributul pe lîngă enorma anuitate plătită pentru concesia Stroussberg ? Tributul se plăteşte şi azi; el e cu mult mai oneros decît în trecut, numai se plăteşte unei puteri mult mai mari decum era turcul.
Cît despre starea dinlăuntru, toată lumea ştie că organizarea actuală a muncii agricole e o formă mult mai oneroasă şi mai vexatoare a clăcii vechi, mai ales în Moldova, dar şi în mare parte a Ţării Romîneşti. Cu toată egalitatea, biciul subprefectului joacă şi azi pe spetele ţăranului ca-n vremea Regulamentului.
Astfel, oricari ar fi formele în cari se îmbracă viaţa publică şi orice numiri s-ar da acelor forme, substratul lor organic este acelaşi ca şi în trecut. A-l boteza din nou pe om nu va să zică a-l schimba; a pune numele de regim democratic unei oligarhii vechi nu va să zică a schimba starea de lucruri. Singura schimbare, nu de esenţă, o aflăm numai în înmulţirea oligarhiilor şi in înrăutăţirea lor. Deja Regulamentul Organic a făcut din ciocoii vechilor boieri o pătură nouă de oligarhi, Constituţia a făcut din progenitura foarte numeroasă a acestora o pătură oligarhică şi mai mare. Pentru aceşti oameni există statul român. Ei îl stăpînesc şi-l esploatează; despre o ridicare a stării de cultură a poporului, despre îmbunătăţirea existenţei lui morale ori materiale nu e nici vorba. Casa ţăranului e durată astăzi ca acum 500 de ani, plugul lui e acelaşi ca sub Mircea Vodă, pe cînd plugăria era o ocupaţie secundară şi păstoria cea dentîi. Iar deosebirile, cîte sînt, sînt toate în rău. Pe lîngă sărăcie se adaogă o degenerare din ce în ce mai simţită a rasei şi mînă-n mînă cu aceasta merge creşterea imoralităţii şi scăderea naşterilor.
Revoluţia socială inaugurată la 1848 s-a petrecut înlăuntrul şi în folosul claselor dirigente ale societăţii noastre americane. Nu emanciparea poporului se cerea de către patrioţi, ci egalitatea lui Carada şi Cariagdi cu boierii mari ai ţării; nu condiţii de înaintare a poporului a voit cineva, ci dreptul cenuşerului de visterie de-a ajunge ministru. La o rganizare sănătoasă a naţiei n-a gîndit nimenea şi, cînd vedem cu ce elemente avem a face, putem zice că nici nu se va gîndi nimenea.
16 aprilie 1881
(Chişinău, Cartea moldovenească, 1990)
